Unitate. Ceva de care am uitat incepand cu prima campanie politica de anul trecut si pana acum. Ceea ce este ironic pentru ca unul dintre principalele partide politice este Alianta pentru Unirea Romanilor.

Avem parte de curente suveraniste, nationale, bune pe hartie, insa voi ati avut unitate cu prietenii in ultimele luni? Doar eu am dat unfriend si chiar block din cand in cand pentru ca nu mai rezistam. Si recunosc, am gresit, dar asta ne-a facut stimabilii politicieni sa facem.

Am tot auzit in ultimele luni „noi poporul” (apropo, asta e furata de la americani? „we the people”), „romanii s-au saturat”, „romanii vor altceva”. Dar intrebarea e, se accepta cu adevarat parerea tuturor? Nu ati observat tot mai accentuat curentul „nu esti cu noi, esti impotriva noastra”?

Caz concret: a fost recent acel protest pro-democratie si pro-europa. Da, au fost mai putini oameni decat la protestele suveraniste, dar vin si eu cu intrebarea: acei 100 de romani, cati ii aud mentionati de unii, nu sunt si ei parte din poporul roman? Chiar si o persoana daca era in piata la un protest pasnic, ar fi avut dreptul. In schimb, tabara cealalta a inceput cu atacul: protestul gayilor, protest sorosist, protest jalnic, o mana de oameni, dezaxati mintali, etc.

Cum am zis, chiar si daca era 1 singur roman acolo, acel roman nu reprezinta tot poporul roman?

Mi se pare ca prea s-a furat identitatea romanilor in lunile acestea si prea incercam sa ne radicalizam pe plan social. Pana nu demult, era o „problema” ca nu ne baga nimeni in seama si nu vrea nimeni sa vina la noi, acum din cauza ca prinde curentul, imigrantii sunt rai domnle’ ca ne fura locurile de munca, nepalezii sunt de vina. Ah, dar nu e ok ca a inceput lumea sa vrea sa vina la noi?

Sparta, Japonia, Confederatia Irocheza, imperiul Zulu sunt cateva exemple de natiuni care au mers puternic pe calea individualista si suveranista si uite ca in ziua de azi doar Japonia mai exista dar si acolo sunt probleme care nu stiu daca mai pot fi remediate (populatia in scadere masiva, natalitate negativa si multe altele).

N-am vazut cu adevarat in lunile astea un candidat – unul singur macar – care sa accepte pe orice roman. Au fost, pe hartie, dar imediat cum nu esti de acord cu un punct al cuiva, esti etichetat ca „anti”.

Eu, personal, am avut dileme foarte mari la aceste alegeri, pentru ca desi am zis si am scris chiar aici in nenumarate randuri (exemplu 1, exemplu 2) ca nu as vota USR pentru ideile lor ciudate in care nu ma regasesc si nu vreau sa le sustin, am ajuns sa am in turul al doilea doi canditati la care in mod normal nu le-as da sustinerea. Si ce faci in astfel de situatii? Nu mergi la vot? Anulezi votul si implicit dai un vot in alb favoritului? Si uite asa am ajuns sa votez in turul 2 un om dintr-un partid cu care nu rezonez doar pentru ca principiul celalalt era putin mai puternic: imi doresc ca democratia in Romania sa continue si sa nu avem dubii cu privire la omul care ne conduce. Am ajuns in continuare sa am parte de „blestemul roman”: sa aleg raul cel mai mic.

Si de ce a fost greu? Pentru ca am dat apoi de lipsa asta de unire intre romani. Am aflat ca eu sustin LGBT, desi am pozitii publice si ferme legate de asta (exemplu 1, exemplu 2), ca sunt tradator de tara, ca nu tin cu Romania, ca etc. Stiti si voi toate lozincile. La fel s-ar fi intamplat si daca eram in piata si aveam o pozitie pro-democratie si pro-Europa. Tunurile sunt mereu indreptate spre partea opusa, din ambele tabere recunosc, deci oricum ai lua-o nu exista UNITATE.

Se tot pun intrebari zilele acestea, daca s-au anulat alegerile mai e cu adevarat o democratie? E o intrebare grea, recunosc, pentru ca desi m-am bucurat ca n-o iesit cine am vrut eu, nu prea a luat calea normala si batatorita sa ajungem acolo, prin alegeri. Cred ca pentru binele tuturor ar fi fost mai ok sa nu avem parte de asta. Dar in acelasi timp, pentru ca eu sunt in minoritatea, sa zicem, care nu vad un salvator intr-un om si imi permit sa fiu sceptic, am parte de batai de joc, certuri, unfriend pe retelele sociale, block, amenintari cu „nu mai ne numim frati” – asta e democratie? Democratia inseamna si unitate.

Tocmai de asta eu incerc de o vreme sa nu mai fiu asa taios si bataios in idei si dezbateri, insa vorba aia: sunt doar un om si cu o floare nu se face primavara. Curentul national va ramane in continuare DEZBINAREA. Si asta e trist.

Si ar fi interesant ca sa ne dam seama mai multi ca suntem manipulati din ambele tabere, nu e nimeni mai breaz. Este incredibil cum o naratiune ajunge in gurile tuturor, cum este exemplul cu acest protest pro-democratie din weekend – aud peste tot aceleasi chestii despre el, ba ca au fost putini, ba ca au fost doar retardati si gay, dar in mare aceeasi chestie de bataie de joc si ridiculizare a partii opuse. Asta venind din partea celor ce sunt pentru suveranitate si unitate a romanilor.

Dar stati linistiti caci si din partea cealalta a romanilor, cei mai pro-vest si pro-europa, exista acelasi tratament, suntem tentati sa ne uitam in jos la partea cealalta, sa ii facem asistati sociali, oameni cu 8 clase, etc, fara sa stim cu adevarat cine sunt oamenii aia. Este la fel de gresit.

Insa eu, pentru ca sunt clar in tabara non-suveranista, am vazut mai mult atacurile spre noi si am ales sa le ignor pe cele trimise din partea noastra spre cealalta parte. Chestii gen „sorosist”, „tradator”, „lgbtist” aruncate din o tabara, dar si chestii precum „nazist”, „rusofil”, „extremist” trimise din tabara in care ma aflu. Toate aceste 6 apelative sunt defapt trimise catre un alt roman, un alt semen din acelasi neam.

Suntem toti romani, suntem toti din acelasi popor, hai sa ne mai oprim din atacat, sa ne facem auziti prin vot si atat. Nu castiga nicio parte prin aceste politizari extreme, castiga doar cei care le-au lansat spre noi iar noi am muscat momeala. Identitatea romana nu tine de idei, fascinatii sau simpatizari politice, esti roman pur si simplu ca te-ai nascut aici si gata. Daca cineva nu este de aceeasi parere ca tine, nu inseamna ca trebuie sa ii dai un sunt in fund sa ajunga in fundul iadului. Asa ca hai sa incetam sa mai ne batem joc de aproapele nostru doar pentru ca este de alta parte. Ma tem ca dupa cate s-au intamplat in tara, e cam tarziu, dar eu voi incerca. Nu promit ca nu ma voi mai supara, pentru ca uneori mai cedezi cand vezi atacuri prostesti, dar speranta moare ultima.

Așa că întrebarea rămâne: ne dorim cu adevărat unitate sau doar o folosim ca armă retorică atunci când ne convine? Vrem să fim un popor sau doar niște tabere aflate într-un război fără sfârșit? Pentru că dacă vrem unitate, trebuie să începem prin a o construi, nu doar a o cere.

Unitatea nu se naște din lozinci, nici din idealuri impuse cu forța. Ea apare atunci când învățăm să acceptăm că alt român nu este dușmanul nostru doar pentru că nu gândește ca noi. Apare atunci când în loc de „ești împotriva mea” alegem „hai să înțeleg de ce vezi lucrurile altfel.”

Dar poate că, de fapt, nu vrem unitate. Poate că ne-am obișnuit prea mult cu conflictul, cu bula proprie, cu gustul dulce-amar al disprețului reciproc. Poate că e mai comod să dăm block și unfriend decât să construim poduri.

Și totuși, dacă există măcar o șansă să regăsim acel spirit care ne-a ținut împreună în momentele grele ale istoriei, eu zic că merită să încercăm. Nu pentru politicieni. Nu pentru vreun partid. Ci pentru noi, românii.

Dacă nu acum, atunci când?