Ultima poezie pe care am ales-o este o poezie din anul 1876, o poezie care a prins deja forme mai moderne. Poezia se numeste Melancolie. Cu aceasta poezie inchei acest post. Rest In Peace, Mihai Eminescu.

Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta,
Prin care trece alba regina noptii moarta. –
O, dormi, o, dormi in pace printre faclii o mie
Si in mormant albastru si-n panze argintie,
ÃŽn mausoleu-ti mandru, al cerurilor arc,
Tu adorat si dulce al noptilor monarc!
Bogata in intinderi sta lumea-n promoroaca,
Ce sate si campie c-un luciu val imbraca;
Vazduhul scanteiaza si ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe campul solitar.
Si tintirimul singur cu strambe cruci vegheaza,
O cucuvaie sura pe una se aseaza,
Clopotnita trosneste, in stalpi izbeste toaca,
Si straveziul demon prin aer cand sa treaca,
Atinge-ncet arama cu zimtii-aripei sale
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.
Biserica-n ruina
Sta cuvioasa, trista, pustie si batrana,
Si prin fereste sparte, prin usi tiuie vantul –
Se pare ca vrajeste si ca-i auzi cuvantul –
Nauntrul ei pe stalpii-i, pareti, iconostas,
Abia conture triste si umbre au ramas;
Drept preot toarce-un greier un gand fin si obscur,
Drept dascal toaca cariul sub invechitul mur.
……………………………………………………………..
Credinta zugraveste icoanele-n biserici –
Si-n sufletu-mi pusese povestile-i feerici,
Dar de-ale vietii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste si umbre-au mai ramas.
ÃŽn van mai caut lumea-mi in obositul creier,
Caci ragusit, tomnatec, vrajeste trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mana-mi tiu,
Ea bate ca si cariul incet intr-un sicriu.
Si cand gandesc la viata-mi, imi pare ca ea cura
ÃŽncet repovestita de o straina gura,
Ca si cand n-ar fi viata-mi, ca si cand n-as fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi tin la el urechea – si rad de cate-ascult
Ca de dureri straine?… Parc-am murit de mult.