Imensitatea de informatii pe care o avem la dispozitie ne-a facut sa devenim un popor paranoic.
Va amintiti clasa a 7-a sau a 8-a? Imi amintesc si azi. Se stia de o saptamana, luni mergem la vaccin. Scoala noastra nu avea cabinet medical asa ca apartineam de o alta scoala in apropiere. In coloana, doi cate doi am mers la scoala respectiva si am fost vaccinati. La noi a fost bine, dar nu stiu ce vaccin se facea in generatia parintilor mei dar majoritatea vaccinati in perioada aia au un semn vizibil pe brat unde au fost vaccinati la terminarea gimnaziului.
Coincidenta sau nu, fix in perioada cand trebuia eu sa fiu vaccinat in gimnaziu s-a intamplat sa trec de pe dial-up pe internet nelimitat. Inainte de asta, intram la ore potrivite cand tariful la „impulsuri” era mai mic, scriam 2-3 propozitii pe MSN Messenger (inainte de epoca Yahoo Messenger) si ma deconectam repede ca plateam la minut internetul. Si nu era foarte accesibil.
Ei bine, pe atunci accesul la informatie era super limitat la anumite canale: radio, tv, presa. Mai stiti ceva care era chiar foarte influent? Eu nu am nimic in cap acum.
De atunci am evoluat, avem informatie nelimitata, putem sa citim informatie si pe ceas. Suntem bombardati de informatie. Problema e ca nu orice informatie e adevarata 100% si tot trebuie trecut printr-un anumit filtru.
Oamenii BRUSC au devenit sceptici, oare ce e domnule in vaccinul ala, imi schimba ADN-ul, imi baga cip, ne inteapa ca pe vite, vor sa ne controleze. Stiti replicile acestea 100%. Dupa ce se arata super ingrijorati de asta, lasa telefonul si mai mananca un cremvusti, ca stiu toate ingredientele din cremvusti sau din ce mananca zi de zi.
Daca scopul acestui amarat de vaccin ar fi sa reduca populatia sau sa o controleze, va dati seama ce s-ar intampla mondial? Pai eu mai am de platit 20 de ani credit la casa, cine imi plateste rata?!?
Strict faptul ca majoritatea romanilor isi iau o locuinta cu credit este un lucru de control: vei fi legat intr-un fel sau altul de locul ala geografic, fie ca vrei fie ca nu.
Dorinta de control a existat mereu din partea autoritatilor, doar ca noi putem sa zicem acum „pana aici, stop”!
Un alt argument pertinent dar la care multa luma nu se gandeste este „Domnule, vor sa rareasca populatia, suntem prea multi pe pamant. Guvernul sigur nu vrea binele prin vaccinul asta, daca ne dorea binele construia spitale”. Partial adevarat, in vreme normala prioritatea unui guvern asta ar trebui sa fie: spitale, trai mai bun pentru populatie. Insa eu vad situatia asa: e ca si cum in jurul tau ai prieteni care investesc in mai multe parti dar tu nu o faci, desi in adancul tau simti ca trebuie. Vine criza, ai bani tot mai putini, dar cei din jurul tau care au investit in vremea buna se descurca ok. Care e cea mai buna solutie atunci, pe moment, din banii putini pe care ii ai sa ii bagi tot in investitii? Nu, vremea s-a dus atunci pe moment, trebuie sa iei cea mai rapida solutie sa iesi din criza: poate un loc de munca mai bun, mai multi bani ca si venit. La fel face acum statul: ar putea sa inceapa ACUM sa faca spitale, dar oare ne-ar ajuta asta ACUM? Un spital dureaza ani de zile sa il faci ok. Mai rapid pentru guvern a fost sa plateasca un vaccin, chiar daca „s-ar inbogati seful Pfizer” in urma tranzactiei, dar efectul se resimte imediat: mai putini oameni au nevoie de spitalizare, etc.
Au americanii o vorba interesanta, „take it with with a grain of salt”. E foarte usor sa intri in plasa teoriilor conspiratiei, mai ales cu toata informatia care te bombardeaza. Trece orice informatie printr-un filtru si gandeste mai mult problema.
E atat de evidenta problema asta cu informatia proasta incat nu imi dau seama cum oamenii nu vad. Multa lume de 40+ ani sa zicem care au mai prins si vremea dictaturii (dar nu numai, acelasi fenomen este vazut global) nu se intreaba „ma dar ce a fost in vaccinurile alea de acum 30 de ani pe care nici macar nu am fost intrebat daca vreau sa le fac sau nu?”.
Articolul de fata nu este PRO sau ANTI vaccin. Este PRO gandit.
Desigur, guvernul mereu a incercat sa controleze. Putem intra in aceste conspiratii, in o anumita parte putem zice ca sunt adevarate. Natura omului este de asa fel incat atunci cand avem putere ne scade mintea sa zic asa, facem tot felul de lucruri ciudate. Unul dintre lucrurile acestea ciudate e ca vrem sa detinem controlul. De aia traim intr-o democratie unde cand vedem ca o ia razna unul din frunte sa il tragem jos in banca lui.
Pe de alta parte, niciunul din noi nu am trait vreodata intr-o tara cu adevarat libera. Chiar daca maine ma iau si ma mut in SUA, eu tot trebuie sa ma supun legilor de acolo. Daca am fi cu adevarat liberi fiecare dintre noi, ar fi haos. Pai uite, eu vreau maine sa ies cu pusca in mall sa mananc. Am voie? Nu prea, chiar si cu permis de port arma nu ai voie sa faci asta. Mai sunt liber sau nu? Fiecare dintre noi suntem liberi DOAR cat ne permite legea. Deci faza cu ni se duce libertatea pentru ca ne obliga sa facem un vaccin nu prea sta in picioare. Totusi e un teren sensibil, pentru ca e sanatatea fiecaruia in joc.
Totusi, masurile luate la noi zici ca sunt luate in batjocura, nu fac niciun sens dar este cert ca produc dezbinare.
Am ajuns sa ne fie rusine daca ne-am vaccinat, ce va spune prietenul X sau Y care e anti-vaccin? Sau invers, tot grupul meu de prieteni s-a vaccinat si daca le zic ca eu nu vreau sa ma vaccinez o sa rada de mine asa ca mai bine tac sau (si mai rau) rup prietenia cu ei.
Cu ce ajuta ca se inchid magazinele non-stop la ora 22? Cata lume chiar mergea si se ingramadea la ora 22:10 la Profi la non-stop?
Cu ce sunt eu mai special ca am certificat verde si ma pot plimba pe afara dupa ora 20? Tot pot transmite virusul mai departe, nu?
Toate legile acestea tampite dau nastere la o gramada de controverse si alimenteaza paranoia cetatenilor. Daca suntem egali, ori stam toti in casa ori nu.
Probabil rationamentul a fost ca daca un nevaccinat vede ca eu ma pot plimba seara prin oras, desi e tot inchis si nu am ce face, se va vaccina si el. Dimpotriva, cel nevaccinat se va razvrati si va zice ca este discriminat. Si intram din nou in aceeasi bucla fara sfarsit.
In momentul de fata chiar cred ca singura solutie viabila sa scapam de pandemia asta este imunitatea de turma. Vaccinul si legile tampite au divizat tara asta (care si asa era divizata inainte) mult prea mult. Este imposibil ca de la 30% vaccinati sa ajungem 95% ca alte tari, cel putin nu in viitorul apropiat si pana ajungem noi acolo e gata pandemia in vecini. Poate suna cinic, dar oricum se moare zilnic si de altceva in afara de coronavirus, de ce trebuie mereu anuntat cati au murit de corona? In rest nu auzeam fiecare buletin de stiri incepand cu „de ieri pana azi au murit 200 de persoane de diabet, 100 de obezitate si alte 900 de batranete”. Daca am ajunge la o imunitate de turma, am invata sa traim cu virusul acesta la fel cum de zeci de ani de zile traim cu virusul gripal, inrudit cu corona, avem din cand in cand cate o epidemie de gripa si atat.
Spun asta pentru ca mie unul imi e deja frica sa iti zic tie nevaccinat sa faci si tu pasul asta si nu imi e frica din cauza ca nu am incredere in tehnologie si in stiinta, pana la urma activez si lucrez intr-un domeniu tehnologic si cu puternica radacina in stiinta. Nu, imi e frica pentru ca o sa te pierd ca prieten, ca nu o sa mai ma consideri aproapele tau. Atat de adanci sunt implicatiile acestei pandemii incat nu ne dam seama. Numai despre asta discutam, ne certam, ne divizam, ne indobitocim.
Asa ca da-mi voie sa zic: adevarata pandemie se da la nivel psihic si intelectual. Niciodata nu au fost mai multe conspiratii despre ceva la fel ca si acum.
Pana una alta, daca am trai si am fi condusi de principii crestine si biblice, am aplica acest verset + multe altele:
Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.
1 Corinteni 10:24
Tot mai jos, in capitolul 10 Pavel zice „nu caut folosul meu ci al celor mai multi”. Lumea pe care ne-o creeam ne are pe noi in centru, individualism dus la extrema. Mie imi e bine, ce conteaza daca eu pot da virusul la un om mai slab care poate muri din cauza asta? EU SA FIU BINE. Nu am nevoie de vaccin, nu am nevoie de nimic. Guvernul imi vrea raul MIE.
M-as opri aici dar mai am si alte idei, o sa mai vina si alte postari pe subiect.
Cert este ca nu caut sa nasc polemici prin acest articol ci sa indemn pe oricine sa cerceteze fiecare lucru. Nu mai te lasa influentat de X sau Y sau de presa sau de guvern. Gandeste tu pentru tine problema, la rece fara sentimente subiective. Vei putea sa vezi lucrurile dintr-un alt unghi si poate nu o sa mai crezi ca totul in jurul tau este o conspiratie.
In final, cel mai adevarat si cert lucru este ca Domnul Isus se va intoarce curand sa isi ia credinciosii la cer. Desigur, cine l-a primit pe El in inima si a acceptat jertfa Lui, este salvat si are viata vesnica, dar oare care ne va fi rasplata in cer pentru ca am trait divizati si centrati doar in jurul nostru? Sau oare vom fi rasplatiti daca am cautat folosul celui din jurul meu nu doar al meu? Cu siguranta da. Asa ca hai sa incepem sa facem asta, cu pasi marunti dar siguri. Si hai sa scapam odata de pandemia asta care ne macina si sufletele nu doar sanatatea. Schimbarea incepe cu noi.
PS: Cum ar fi, domnule, ca peste 10 ani sa se dovedeasca faptul ca romanii au avut dreptate cand au fost sceptici si tari precum Portugalia care sunt vaccinati 90% sa fie la capatul topului european si FIX Romania sa fie in fruntea Europei? Pff, asta da intorsatura de situatie!
PPS: Chiar am scris pe graba multe din gandurile acestea si de pe telefon dar nu mai am chef sa recitesc tot :)) daca am facut cate o greseala ma puteti corecta in comentarii. Se aplica ce am scris aici.
Lasă un răspuns