– Si tu crezi in viata de dupa nastere?
– Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam
aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
– Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar
putea sa arate?
– Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici.
Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.
– Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar
ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical. Insa ia sa iti spun
eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt
cordonul ombilical.
– Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa,probabil, ceva mai altfel
decat ne-am obisnuit aici.
– Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se
termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta
inghesuiala, in intuneric.
– Eu nu stiu exact, cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom
gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
– Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
– Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea,
nu am fi deloc.
– Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa
ca e evident ca nu exista.
– Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum
mangaie lumea din jurul nostru. Stii. eu cred ca viata adevarata ne asteapta
abia de acum incolo!

(Am gasit asta pe email cand imi faceam curat in Gmail, e intr-un email din 4 iulie 2006.)