Majoritatea lumii stie ca romanii in general sunt programatori buni. Avem foarte multi programatori si inca ar mai trebui inca atatia sa fie cererea mai mica. Sunt foarte mule locuri de munca in domeniul acesta, majoritatea platite peste medie. Din programatorii acestia multi dar putini din tara noastra, o parte sunt cei care lucreaza pe cont propriu. Freelancerii. Din care de anul acesta fac parte si eu.

La mine e un caz mai aparte, desi sunt freelancer, majoritatea orelor de lucru sunt pentru o firma super tare: Meevo. Dar pe langa aceste ore, mai am libertatea sa iau si clienti de-a mei, inainte nu aveam voie asta. In fine.

Lunile aceste de cand sunt mai activ printre programatorii din Romania am vazut o chestie. Foarte multi programatori au „boala” dublului standard. Asta inseamna ca isi adapteaza calitatea produsului in functie de banii primiti.

Intr-o oarecare masura e normal sa faci asa, dar nu in unele cazuri. Spre exemplu eu sunt la inceput, am nevoie de clienti si de un portofoliu propriu, ca nu te poti lauda cu portofoliul de la firma. Nu poti cere la inceput multi bani si o sa ajungi sa faci proiecte mai faine care normal ar implica bani mai multi, dar fiind la inceput nu ai cum sa ceri atat.

Si ce face programatorul roman? „AA, aplicatia asta o fac pe bani putini, hai sa imi bat joc de cod, sa il scriu repede si doar sa mearga”. Adica iti livreaza produsul si functioneaza, dar daca ajunge alt programator sa se uite in cap…

Asta e enervant la unii din noi, programatorii, ca ne gandim doar la noi, nu si la cine ar putea veni dupa noi. Am avut anul acesta de facut o oferta pentru cineva, un proiect destul de fain. Am zis un pret, destul de mare dar realist. Puteam cere chiar mai mult. Dar nu si nu, am tot negociat mult timp. Pana la urma, pentru ca am crezut in proiect, l-am acceptat si pe bani mai putini decat am zis eu, doar ca imi placea mult. Desi a fost pe bani putini, codul pe care l-am scris acolo este „top of the industry”, adica oricine vine dupa mine si stie standardele moderne poate sa lucreze la proiect.

Desi trebuie sa recunosc, m-am gandit „ce truda, hai sa il fac repede si urat dar sa mearga” tocmai pentru ca la banii primiti nu merita timpul investit ca sa scriu cod mentenabil si frumos. Dar apoi mi-am amintit de un alt proiect luat la inceputul anului cand inca eram angajat… am luat codul scris de altcineva, site in productie care mergea, dar cand m-am pus sa il editez… m-am luat de cap! Codul pe langa ca era prost scris, era si obfuscat, adica imposibil de citit, trecut printr-un soft ca sa schimbe numele la variabile si etc, tocmai ca oricine vrea sa modifice produsul sa nu poata.

Si atunci m-am gandit ca e mai usor si pentru mine si pentru oricine altcineva sa renunt la standardul dublu si sa fac proiectul ca si cum as fi luat 10k pe el, desi nu am luat nici macar jumate din atata.

Chestia asta cred eu ca ar trebui sa se schimbe la romani, care sunt programatori foarte buni. Nu suntem cei mai buni din lume, dar suntem pe locul 20. Ar trebui ca sa renuntam cu totii la dublul standard si sa facem o treaba la fel de buna si la aceeasi calitate ca si cum ar fi un proiect platit mult.

„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.” – asta spune proverbul si e adevarat si aici. Tie nu ti-ar placea sa preiei un proiect si sa fie scris in batjocura, nu fa nici tu asta. Plus ca e un avantaj si pentru tine, ca dupa 1 an de zile s-ar putea sa revi la acest proiect si sa nu mai sti nici tu ce ai scris acolo, deci s-ar putea sa iti ingreunezi si tie munca. Si nu cred ca vrei asta.

Deci, fellow programmers, ce ziceti? Renuntam la dublul standard si trecem pe deviza „quality first” indiferent de orice factor?