Feriţi-vă de orice se pare rău

1 Tesaloniceni 5:22

Ma feresc de cele mai multe ori sa scriu despre subiecte pe care nu le stapanesc, asa ca multe din gandurile mele raman doar la mine in minte de multe ori. Totusi, m-am tot gandit la un lucru in ultimul timp care poate fi controversat, poate altii cu studii in domeniul muzicii ma pot contrazice, dar hai sa va zic marea mea problema.

Am observat un trend tot mai ascendent in bisericile din Romania de a lua un „hit” celebru din Statele Unite sau din afara tarii si a se traduce in limba romana ca mai apoi sa fie adoptat in repertoriul bisericilor mai tinere, mai „moderne”.

Nu e treaba mea sa dau exemple neaparat, dar vreau sa priviti exemplul A si apoi exemplul B. E o melodie frumoasa cat de cat, as asculta-o acasa sau pe masina insa nu pare o piesa facuta pentru a se canta in comun, in biserici (stricta mea parere). Trecem peste acest aspect, hai sa vedem ce facem noi: luam pana si instrumentalul 90% identic, facem cumva sa se potriveasca versurile in limba romana si gata, devine hitul lunii in biserici. A mai existat o traducere a aceeasi cantari prin octombrie anul trecut, dar nu a beneficiat de notorietatea unei biserici brand, avea in mare parte aceleasi versuri (ca na, traducerea e traducere).

Prima mea problema cu acest trend este conceptul de cancel culture. In numele traditiei si a cutumelor, renuntam la cantari care au versuri profunde pentru hituri traduse ce sunt la moda 1 luna si apoi lumea uita de ele. Nimic din ce e vechi nu mai e bun, tot ce e nou e bun. Trebuie renuntat la cantarile scrise de oameni ce au stat in puscarie in favoarea cantarilor scrise de oameni platiti sa faca asta stand la caldura vorbind despre „lupta este doar a Ta”.

Oare tot ce e nou e iesit din tipare? Chiar as zice ca tot ce e nou are niste tipare: vers 1, refren, vers 2 [sau vers 1 repetat mai tare, in caz ca nu ai auzit din prima], refren la volum 150%, bridge [dupa caz, mai linistit sau mai energic], refren la volum 200% si cu mainile sus. Optional in cele 3 repetari de la final ale refrenului, un refren e fara instrumente, doar cu toba pe fundal. Acesta nu este un tipar? Melodiile noi sunt atat de previzibile incat le canti atunci cand sunt #1 in trending si apoi uiti de ele, eventual le mai scoate trupa de inchinare cand se potriveste cu mesajul pastorului si isi aduc aminte ca mai exista cantarea aia.

Imi place un gen de muzica foarte divers, cei mai apropiati stiti asta. Am avut perioade cand am ascultat hip-hop crestin, rock, punk, in general iubesc muzica gospel si asa mai departe. Nu este vorba in ceea ce zic de un gen de muzica anume ci ma refer la faptul ca ne aruncam la tot ce prinde in afara tarii, traducem, adaptam, facem un hit local, poate daca suntem norocosi facem 100k de views la videoclip si asta e, melodia intra in uitare.

A existat chiar recent un joc de ping pong legata de inchinarea in biserici intre cateva personalitati din mediul evanghelic, nu as mai dori sa ma intorc acolo, fiecare si-a argumentat partea si este bine sa luam ce e mai bun din tot ce s-a zis. Lucrul care pe mine ma deranjeaza cel mai mult este acest trend de a face „cancel” la tot ce are vechime. Daca se intampla cumva ca o biserica mai noua sa cante o cantare mai veche, se poate vedea atitudinea cu care o fac, sunt N exemple pe internet in care canta si in acelasi timp „rad” toti pe scena ca si cum haha, ce melodie amuzanta cantam, e de-a parintilor nostri.

Din pacate trendul nu se rezuma la melodii traduse doar. Uite, melodia Biruitor, scrisa de un roman, in mare parte transmite aceeasi idee ca melodia de mai sus, dar e mai melodioasa si parca merge mai bine in romana, fiind scrisa de la 0 in limba noastra. E una din melodiile mele preferate din ultimii ani, desi cat de cat se incadreaza la tiparul de mai sus. Ati auzit ca bisericile sa adopte melodia asta in masa, sa incurajam compozitorii romani? Eu unul nu prea, s-a cantat o perioada dupa evenimentul din Arad si acum o auzi foarte rar.

A doua mea problema este ca de multe ori nu cernem bine versurile, poate din nou nu am 100% dreptul sa vorbesc de asta, sunt un ITist nu teolog, dar hai sa luam exemplu tot prima melodie amintita. In Romani 5 de la 3 la 5 citim asa:

Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre, căci știmcă necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.

Romani 5:3-5

Mai avem amintit in Evrei 12 scris „nu v-ati impotrivit pana la sange in lupta impotriva pacatului”. Sau in Iacov 1 – „fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari”.

Cum vad eu lupta asta? Da, Dumnezeu lupta pentru noi si ne ajuta sa biruim, DA, principala noastra arma impotriva pacatului este rugaciunea, dar nu este indeajuns sa ne rezumam doar la atat. Pavel in 2 Timotei nu spune „Dumnezeu s-a luptat lupta cea buna” ci „(eu) m-am luptat lupta cea buna”. Ce se intampla cu crestinismul daca Pavel doar statea pe genunchi si nu actiona in alte feluri, nu propovaduia Cuvantul in locuri in care nu avea voie, nu supara lumea cand vorbea despre „nebunia crucii”? Da, lupta este castigata deja de Isus, dar asta nu trebuie sa ne puna pe tanjeala si sa ne faca „couch potato”. Da, in orice batalie in care intra Dumnezeu este castigata de catre El, dar asta nu inseamna ca Dumnezeu participa in toate bataliile noastre. Uneori trebuie sa ne facem si noi partea aici pe pamant.

Dumnezeu este victorios, asa cum am zis mai sus, in orice batalie: in lupta cu pacatul, moarte, boala, cancer si asa mai departe, dar asta nu inseamna ca noi nu vom mai suferi pe pamant. Sunt oameni credinciosi raspusi de tot felul de boli, inseamna ca Dumnezeu a pierdut batalia, a pierdut lupta? Nu este posibil asa ceva, inseamna ca Dumnezeu nu participa in toate bataliile noastre, asa ca noi dupa ce ne rugam trebuie sa trecem si la actiune.

Da, avem multe cantari noi, avem si cantari vechi foarte frumoase, dar daca ne rezumam doar la ce e in trending, cantand o melodie fara sa digeram deloc versurile… cred ca am pierdut scopul inchinarii prin cantare si al cantarii in sine.

Am trecut prin clipe grele, prin primejdii si nevoi, insa tu Isuse Doamne ai ramas mereu cu noi. Ce fagaduinta scumpa, ca vei fi cu noi ne-ai spus, ea ne da mereu putere sa privim spre Tine sus. Si prin moarte de vom merge, Ochiul Tau ne va priveghea. Tu, prin Duhul Sfant, Isuse, calea ne-o vei lumina. Fie noaptea cat de neagra, norul cat de nepatruns, inainte noi vom merge caci cu noi esti tu Isus.

Nicolae Moldoveanu

Omul acesta, Nicolae Moldoveanu, este mai nou foarte underrated si parca noile biserici nu mai vor sa ii cante melodiile, versurile. Insa omul acesta cand a scris „Fie noaptea cat de neagra” chiar a stiut ce scrie, fiind luni intregi in care nu a vazut lumina zilei, stand inchis pentru Evanghelie. Isus spune „in lume veti avea necazuri, dar biruiti, pentru ca Eu am biruit lumea”, deci trebuie sa fim pregatiti pentru ca vom trece prin lupte mari, unele lupte vor necesita si actiuni din partea noastra, nu doar statul pe genunchi. Suntem pregatiti pentru asa ceva? Ia, sa mergem cantand „lupta e doar a ta” intr-o tara unde esti omorat pentru ca indraznesti sa te numesti crestin. Ce rezolvi acolo spunand Doamne, lupta-te pentru mine! Mai bine nu mergi daca nu esti dispus sa lupti si tu alaturi de Dumnezeu.

Mai avem totusi „exercitiul” acesta de a analiza niste versuri inainte sa le repetam frenetic in cantat? Ar trebui sa ne circule prin vene acest obicei, din pacate putini mai facem asta. Aici nu vorbim inca de o erezie, dar usor usor in acest mod se pot infiltra idei care provin din erezii, noi sa le cantam euforic si cu mana pe sus si apoi sa ne miram de ce facem ca si crestini atatea compromisuri, lucruri care cu zeci de ani in urma erau privite ca ceva in categoria „100% nu!!”.

Care este parerea ta despre tot ce am zis mai sus? Mai am idei pe subiect, dar ma opresc aici si cu siguranta voi mai scrie postari asemanatoare. Hai sa incercam sa nu ne legam de un stil muzical daca vom intra in comentarii, ci despre principiile pe care le-am zis mai sus, pentru ca asa cum am scris, ascult si acest gen de cantari si imi plac, doar ca nu imi plac atat de mult precum altele, cu mesaj mai profund dar mai vechi.

On a hill far away, stood an old rugged Cross
The emblem of suff’ring and shame
And I love that old Cross where the dearest and best
For a world of lost sinners was slain

So I’ll cherish the old rugged Cross
Till my trophies at last I lay down
I will cling to the old rugged Cross
And exchange it some day for a crown

Oh, that old rugged Cross so despised by the world
Has a wondrous attraction for me
For the dear Lamb of God, left his Glory above
To bear it to dark Calvary

In the old rugged Cross, stain’d with blood so divine
A wondrous beauty I see
For the dear Lamb of God, left his Glory above
To pardon and sanctify me

To the old rugged Cross, I will ever be true
Its shame and reproach gladly bear
Then He’ll call me some day to my home far away
Where his glory forever I’ll share