Am ales sa facem o tura de 2 zile cu logistica legata de campare si macare asigurata de Seba si Anke cu masina. Desi se anunta ploaie pentru weekendul asta noi avem speranta!
Sambata dimineata suntem in gara 12 oameni. Lasam bicicletele in camion la Dani Rusu, ajutorul nostru si ne dam intalnire in Conop.
O luam spre creasta si, cu ceva incurajari si impingeri de la spate pe unde era cazul, ajungem cam
 intr-o ora jumate sus.
De aici nu am mai putut opri pe nimeni. Toata lumea se bucura de viteza!
Ajungem in Nadas si in timp ce faceam niste poze din mers, Bea prinde nisip intr-o curba, derapeaza si cade. Aiurea de tot. Se loveste la cot si la genunchi. Minunea: cazuse exact in fata dispensarului! O ducem rapid inauntru si doctoru’ (unu cam „bagacios” dealtfel) o peticeste bine.
Incetisor o luam spre Taut. Se aduna norii vazad cu ochii. Ajungem pe baraj si incepe sa picure. Ne luam pelerinele si fugim spre padure in speranta ca nu-si da drumul mai tare si nu tine mult.
Speram degeaba. ÃŽncepe si toarna! Si noi stam degeaba in padure, ne protejam de fulgere doar. Si nici nu vrea sa se opreasca. Deja suntem toti leoarca, cu tot cu pelerine si ni’i frig. Trebuie sa ne miscam putin. Profu isi aminteste de un joc invatat in Suedia: Dansame Lapadu, un fel de hora a vikingilor. Iesim in carare si incepem sa dansam in cerc. Sa ne fi vazut cineva.. 12 nebuni in ploaie, in mijlocul padurii dansad in hora! Nici nu vreau sa ma gadesc. Pe cad terminam cu dansatu’ incepe si mai tare. Te pomeni ca era defapt un fel de dansu’ ploii de la nordici..
Dupa mai bine de o ora se calmeaza dusul si o luam si noi din loc catre Minisel.
Dupa ce iesim din sat devine interesant. Aversa transformase toate paraiele in veritabile Amazoane, destul de greu de trecut. Aveau o viteza impresionanta. Si cad te gadesti ca vara abia trece un fir de apa p’acolo.
Am trecut Miniselul de vreo 6 sau 7 ori, paa ne-am murat cu totul la picioare.
 
 
Aproape de creasta parasim valea si o luam drept in sus pe ceea ce parea un drum forestier facut din plastilina maro..
Dupa mai bine de o ora de push bike, pe o distanta de cateva sute de metri, ajungem in creasta golasa. Luam o pauza mare!
 
 
 
De-aici urmeaza distractia. Drumurile trecute pe harta nu erau nicicum de gasit. ÃŽncepem o aventura de orientare, noroi si oboseala ce dureaza cateva ore.
Se intuneca si noi abia am ajuns in Chisindia. Mai avem ceva de-aici paa la hanul de la Buteni unde ne asteapta corturile insa avem asfalt sub roti. Dupa ora 10 ajungem in sfarsit la tabara amenajata de ceva vreme de Anke si Seba.
Duminica dimineata lenevim sa ne relaxam dupa ziua de ieri, stragem tabara, pansam ranitii si o luam spre Sebis unde ne asteapta Dani cu camionul pentru biciclete, iar noi ne suim in tren.
Dupa o asemena experienta impreuna nu puteam sa nu sarbatorim in haine curate! Mai ales ca puteam rade de Iulica, care aparea in toate pozele in postura „Pussi”;)).
Lasă un răspuns