Scris pe

Primele 5 luni de lucrat remote

Inca nu s-au facut 5 luni de cand lucrez remote, in 1 iulie se vor face, dar azi ma tot gandeam sa scriu un post pe tema asta, avand in vedere ca mai este doar o saptamana pana cand se implineste momentul.

Cand am facut pasul asta, spre noul job la Meevo nu stiam nimic despre ce implicatii are acest mod de lucru. Foarte rar am avut ocazia in cei 5 ani de cariera sa lucrez de acasa, poate maxim 10-15 zile daca stau sa le numar din cei 5 ani. Hai sa fiu optimist, o luna din 60.

Face mai mult sens

Vorbeam acum vreo 2 luni cu un prieten care si el lucreaza pentru el, de acasa. Zicea el ca daca stam sa ne gandim, in trecut oamenii erau foarte obisnuiti cu modul asta de lucru, desi se spune ca e un nou trend. 

Gandeste-te cum erau familiile de fermieri de exemplu. Aveau ferma lor, toata ziua erau acolo, aveau un orar pe care in mare parte il respectau, dar nu este un orar sfant. Daca trebuia ca sotul sa mearga sa ia ceva din oras, mergea linistit. Daca cineva era obosit la mijlocul zilei, tragea un pui de somn sa isi revina. Si asa fiecare era fericit si gasea putere de munca.

Cand s-a industrializat lumea a aparut si programul de lucru la birou. Era si inainte, dar in perioada de industrializare a aparut moda sa mergi la un birou de la 8 la 5. Tiparul acesta functioneaza, dar nu inseamna ca este cel mai bun. Istoria o dovedeste pana la urma.

Nu toti suntem la fel. Unii sunt pasari de noapte si se culca tarziu noaptea, altii la 6 sunt in picioare si gata de lucru, pentru ca s-au culcat la 9. Pai ce chin trebuie sa fie pe omul care se culca tarziu, dar la ora 9 trebuie sa fie pe scaunul de la birou gata de lucru.

Eu fac parte momentan din partea aia care se culca mai tarizu, desi cumva as vrea sa schimb asta si sa ma pot trezi dimineata. La fostul job am avut norocul sa am un program flexibil desi mergeam la birou. Puteam sa ma trezesc la 9 fix si sa ajung pe 9:30-10 la birou. Dar asta insemna ca plec de acolo minim la ora 18.

Aici intervine o problema… ca poti sa ai cel mai flexibil orar de lucru, dar daca tu la ora 18-19 esti inca la birou si toti prietenii tai sau familia ta este deja scapata de la birou… e cam depresiv sincer! Si poate la inceput, banii pot acoperi sentimentul acesta, dar in ani de munca se aduna frustrari.

Pe mine unul personal ma ajuta mai mult acest mod de lucru. Ma ajuta si mai mult diferenta de timezone. Sa va explic de ce. Azi m-am trezit relaxat, fara alarma si m-am pus direct sa lucrez. Pana sa se faca dimineata la clienti, eu am terminat 14 tichete, lucrand relaxat si concentrat pe asta. Desigur, munca mai continua si dupa, mai ales ca pot comunica mai usor cu seful si sa cer mai multe detalii despre alte chestii, dar pana sa fie dimineata acolo, aici trece aproape o zi de lucru. Si asta inseamna ca nu trebuie sa ma trezesc imediat la ora 8-9 cum faceam inainte.

Cred ca e mai avantajos si pentru firme

Nu stiu exact, dar din ce am citit, firmele nu au cheltuieli cu angajatii in afara de banii pe orele lucrate. Nu mai dai banii ca angajator pe curent, pe caldura si asa mai departe.

Mit: nu poti fi la fel de productiv

Aici am fost cel mai descurajat de altii, pentru ca toti ziceau ca nu te poti concentra la fel de mult de acasa fata de un birou. Pana acum nu am simtit deloc asta si orele lucrate o spun:

  • februarie: 150 de ore
  • martie: 150 de ore
  • aprilie: 125 de ore
  • mai: 162 de ore

Nu prea vad de ce nu ai putea fi productiv. Pana la urma, la birou poti avea mai multe elemente de distragere decat acasa.

S-a intamplat ca in timp ce lucram sa imi fie asa cald incat sa pun stop la timer si sa ma bag la un dus rece. Na, good luck sa faci asta la birou, oricat de fancy ar fi biroul. Nu e acelasi lucru. Apoi te intorci fresh la laptop si continui.

Ar fi interesant sa zica cei cu care lucrez acum cat de productiv sunt, sa stiu si eu. Dar eu cred ca productivitatea mea s-a marit fata de cand lucram la birou.

E mult mai usor sa tragi de timp la birou decat acasa. Mai intri intr-o dezbatere cu colegii, mai dai un ochi pe Facebook, mai mergi la baie, mai faci o cafea si asa mai departe. Pana la urma, alea 8 ore trec si tu pleci acasa dupa, chiar daca nu ai facut cine stie ce in ziua respectiva. Bine, eu nu am fost niciodata genul sa trag de timp si orele mele extra din trecut dovedesc asta. Dar zic, daca cineva chiar vrea sa traga de timp.. e mai usor la birou.

Ei bine, acasa nu prea pot sa fac asta. Pentru ca daca ma duc sa fac o cafea, timerul este oprit. Tin timer-ul activ strict cand sunt la laptop, in rest, orice as face, ca e un dus sau ca ma duc sa mananc, nu contorizez. Asa e fair pentru toata lumea si mai ales ajuta la productivitatea mea.

Poate totusi sa te si incurce putin

In general, multi oameni nu inteleg ca desi lucrezi de acasa, tot lucru se numeste. In general oamenii batrani nu prea inteleg cum vine asta, sa muncesti de acasa. Si atunci in timp ce tu esti concentrat la un tichet, te mai poate deranja lumea si sa iti pierzi focusul pentru un moment. Sau se poate intampla (lucru care l-am patit de sute de ori) sa vrei sa termini munca mai repede intr-o zi sa ai dupa-amiaza libera, dar sa intervina treburi casnice care trebuie facute. Gen „nu mai are Iosua pampers” sau „mergem sa cumparam de mancare?”. Lucrurile in general nu sunt rele si sunt chestii pe care nu le puteam face cand lucram la birou, ca doar nu era sa ma sune Cata si sa plec, sa strabat orasul si sa cumpar pampers. Dar fiind acasa, pot face chestiile astea, dar in zilele in care ai termina si tu mai repede lucrul, pot sa iti dea o oarecare stare de stres lucrurile acestea. Dar eu zic ca am invatat sa las de la mine, nu-i asa Cata? Stiu ca ma iubesti :))!

Dar in mare parte, doar te ajuta

Uite un exemplu de ieri. Mi-am terminat majoritatea lucrurilor de facut si la ora 4 am plecat la casa, unde impreuna cu socrii mei am carat o gramada de pamant in curte ca sa nivelam curtea. Daca as fi lucrat la birou, cu greu puteam pleca la ora 4 si aveam dupa multe de recuperat. Si cand se aduna multe ore de recuperat, devi foarte frustrat.

Asa ieri mi-am facut si treaba pana pe la ora 8, dar dupa am mai fost disponibil sa mai fac treaba.

Adica nu te obliga nimeni sa faci 8 ore continuu. Iti iei pauza cand vrei. Si desi majoritatea companiilor IT accepta asta, nu e tot una sa lucrezi singur de la birou cand majoritatea colegilor au plecat, sau sa lucrezi spre seara de acasa. Te asigur ca acasa este mult mai placut, mai ales cand tu stai la birou si langa tine e piticotul care se uita la desene si ai acest view:

Noul program de asemenea te ajuta foarte mult in viata de zi cu zi la programari. De exemplu, cand mi-a iesit un furung care ma durea acum 1-2 luni, am sunat la medicul de familie sa imi fac programare si imediat m-a intrebat: „sa iti facem dupa ora 5? Sa vedem cand avem liber ca e cam plin.”. Atunci am explicat ca defapt pot merge oricand, nu e problema de orar. Si asa am mers la ora amiezii, cand a fost foarte liber atat la medic cat si traficul. La fel s-a intamplat si luna aceasta cand a trebuit sa mearga si sotia la doctor pentru aceeasi problema ca mine (da, sunt destul de contagioase furungurile astea). Am mers linistiti, cand am venit acasa am continuat munca si toata luma a fost fericita.

Un lucru de care inca nu prea am profitat (avand in vedere ca ne amenajam casa si nu avem bani prea multi) e ca pot lucra de oriunde. Inca nu am plecat in vacante exotice sau eu stiu ce, dar am fost prin destule locuri plecat de acasa si totusi am putut lucra. Ca ma duc la casa, ca ma duc la Vinga la socri si Iosua si Cata au ce face si eu pot lucra… e foarte tare asta! Cand stam mai bine cu banii vreau sa imi iau working vacations. Sa fac ore de lucru dar totusi sa lucrez din alt oras. E super-mega-cool.

Concluzie

Cam atat pentru primele 5 luni, mai am idei dar o sa mai scriu pe tema asta. Concluzia mea personala este ca e cel mai bun mod de lucru ever! Si avand in vedere ca 5 ani nu m-am plictisit de modul de lucru clasic (ba chiar mai as fi putut rezista lucrand asa, dar au fost alti factori care m-au facut sa fac trecerea), cred ca prea curand nu ma voi plictisi de noul mod de lucru. Doar sa fie de lucru, ca eu pe zi ce trece simt ca devin tot mai productiv :). Ma intorc la munca pentru o ora, ca dupa plecam de acasa, si intre timp au mai aparut 5 tichete de rezolvat.

Ps. Stiu ca in poza articolului poate sa para aglomerat biroul meu, cu multe fire si monitoare, dar eu asa lucrez bine. Si ziceti mersi ca fix inainte sa fac poza, Cata a trecut pe acolo, a sters praful si a facut ordine pe birou. Ca erau mult mai multe chestii daca nu. THANKS CATA!

4 comentarii la acest articol

  1. Salut.
    Cum ai ajuns sa lucrezi de acasa si mai ales la cei de la Meevo ? Si eu as vrea peste cativa ani sa lucrez de acasa. Chiar vorbeam cu un prieten, ca eu peste 10-15 ani o sa vad ca marile orase gen Bucuresti, vor fi depopulate, si oamenii facand alegerea sa se mute in sate si locuri izolate, unde sa isi cultive ei mancarea cu mana lor, sa traiasca sanatos.
    Odata cu internetul de mare viteza si cu ajutorul unui laptop putand face orice de oriunde, nu vad de ce oamenii ar mai sta la birou 8 ore pe zi, cand poti face exact cum faci tu, sa fii acasa prezent mereu sa iti vezi copilul crescand sub ochii tai. Practic multi vor pune in balanta banii vs libertate&sanatate. Multi se plang ca isi vad copiii doar duminica. Multi s-au saturat sa manance doar fructe si legume de import fara gust si cu pesticide. Multi se imbolnavesc de la mancarea si poluarea din Bucuresti. Si din ce in ce mai multi aleg cum ai facut tu: job remote, undeva la tara, sau la casa unde, au timp sa si traiasca.
    Prietenul meu cand i-am povestit toate astea mi-a spus ca sunt putin nebun (deci nu total :)) ) si mi-a spus ca omul are nevoie de socializare si nu paote sta izolat sau fara contact cu alte persoane. Ca si raspuns i-am aratat masa de langa noi, unde se aflau un grup de tineri stand pe telefoane dupa ce au terminat de mancat. Mai scoteau cate un cuvant doar cat sa arate unul altuia ce mai e nou pe insta sau facebook. Unde e socializarea ?
    Numai bine ! 🙂

    • Salut,
      Daca nu ma insel, seful a dat peste blogul meu si a vazut cu ce ma ocup si cam ce stiu si m-a contactat. Nu am renuntat imediat la job-ul din Arad, a durat cam un an si ceva de la primul mail pana sa ajung sa imi dau demisia sa devin freelancer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2024 toate drepturile
nu sunt
rezervate. Faceti ce vreti, e o tara libera.
Cred ca nu mai are rost sa zic, dar tema e facuta de mine cu Tailwind CSS. Gasesti codul sursa aici.
Inca folosesc WordpPess 🧡. Tema e insa custom Laravel 😎.