Scris pe

Alexandru Roja: Am pus accent pe capacitatea studenților de a face conexiuni, pe inteligență

Interviu cu Alexandru Roja, lector doctor la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, Universitatea de Vest din Timișoara, – Cum te-ai decis să lucrezi în domeniul educației? – A fost o experiență foarte interesantă, pentru că la masterat m-a remarcat un profesor care era printre cei mai buni de la departamentul nostru de management, Ioan Petrișor și mi-a propus să continui cu un doctorat. Mi-a zis: „Alex, de luni o să ai ore la ciclul licență” și luni m-am dus la ore. Am început, cu emoții, bineînțeles, dar mi-am dat seama că este de fapt lucrul pe care voiam să-l fac și mi-am descoperit o vocație pe care nu credeam că o să o cultiv atât de intens în cei 11 ani de educație și acesta a fost începutul. – Care au fost următorii pași pe care i-ai făcut? – Următorii pași au fost cei clasici în învățământul superior. Am terminat doctoratul, iar acum sunt la un postdoctorat, la ASE București. Însă, eu am considerat că este foarte important să îmi schimb un pic stilul de predare.

Source: Alexandru Roja: Am pus accent pe capacitatea studenților de a face conexiuni, pe inteligență | Arad 24 – Știri conectate la realitate

2 comentarii la acest articol

  1. Alex Roja spune:

    Mulțumesc frumos Filip pentru sharingul acestui articol.
    Să ai multă sănătate și să-ți meargă bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2024 toate drepturile
nu sunt
rezervate. Faceti ce vreti, e o tara libera.
Cred ca nu mai are rost sa zic, dar tema e facuta de mine cu TailwindCSS. Gasesti codul sursa aici.
Inca folosesc WordpPess 🧡. Tema e insa custom Laravel 😎.