Eu nu știu când se vor obișnui românii că banii veniți de la stat sunt plătiți de toți, nu vin dintr-un fond magic. Am văzut că, deși nu există încă nimic oficial, suveraniștii sunt fierți că Bolojan s-ar gândi să scadă concediul de creștere a copilului de la 2 ani la 1 an. Mă rog, nici măcar nu avem acum 2 ani, că sunt 22 de luni pentru un părinte și 2 pentru celălalt părinte. Și trăim în România, unde 80% dintre tați NU își iau nici măcar cele 2 luni plătite de la stat. Deci ar fi o scădere de la 22 la 12 luni plătite de stat, cu 85% din media salariilor.
Dar hai să ne uităm la unele economii mai puternice decât cea din România.
- Polonia – 12 luni plătite
- Germania – 10-14 luni
- Danemarca – 8-12 luni împărțite între părinți
- Olanda – 6-9 luni
- Austria – 12 luni
- Franța – 3-6 luni
- Spania – 4 luni per părinte
- Portugalia – 4-5 luni
- Belgia – 4 luni
- UK – 9 luni plătite parțial (primele 3-4 luni mai mult, restul mai puțin)
Oare de ce economiile astea mai puternice decât România plătesc mai puțin? De ce le merge mai bine, dar noi încă vrem să stăm 2+ ani acasă după naștere?
Desigur, e greu și incomod să te întorci la lucru, nu neagă nimeni asta. E mai dificil și pentru copil.
Dar trebuie să realizăm un lucru: o economie funcționează atâta timp cât lumea plătește ACTIV contribuții către stat.
Nu merge să ne bazăm pe indemnizații și „milogeli” de la stat. Desigur, eu sunt mai extremist și puțini îmi dau dreptate, dar eu unul aș anula 90% din beneficiile sociale în țară și aș introduce un sistem ca în SUA – în loc de bani primiți de la stat să ai anumite beneficii și taxe mai mici dacă îndeplinești condițiile legii. Ai 2-3-4 copii? Credit fiscal, deci mai puțin de dat la stat. Așa văd eu că ar funcționa o economie corectă.
Spun asta pentru că știu ce mișmașuri se fac în România și cum se angajează lumea fictiv, pe salarii la fel de fictive și mari, ca apoi să ia 85% înapoi de la stat timp de 2 ani. Știți și voi, aveți în cercul extins de prieteni măcar o persoană care face asta, corect?
Am mai avut discuția asta cu alții și nimeni nu îmi împărtășește opiniile, dar dacă noi nu am avea atâtea beneficii sociale în țară, lumea n-ar mai fi atât de frustrată că „ăla primește mai mult și eu nu”. Dar ce, sunt eu mai prost? Vreau și eu bani gratis de la stat.
Deci na, e o soluție nepopulară și nu știu dacă mulți o vor, dar eu unul sunt în mare parte pentru. Am 4 copii; doar la 2 am beneficiat de indemnizația minimă, pentru că a fost Cătălina în facultate și s-a încadrat. La ceilalți, deși puteam legal să beneficiem de indemnizație (mai ales la Ezra, Cătălina fiind angajată legal), nu am făcut-o. Pentru că, în general, dacă unul dintre părinți trage puțin mai tare, poate face ca mama să stea acasă și mai mult de 2 ani fără să primească bani de la stat, din taxele altora.
Mă puteți face progresist, trotinetist sau ce mai vreți, dar văd că modelul acesta funcționează în alte țări care au PIB mai mare și economia „duduie”, nu ca la noi. Noi suntem și săraci, dar și fuduli: stăm 2 ani acasă și tot ne plângem. Toate acestea, pe o natalitate în scădere de la an la an. Păi mai merită? Cât mai putem să o ducem așa?
Lasă un răspuns